Știați că...culorile au revoluționat arta și percepția noastră asupra lumii?

Capacitatea de a percepe culoarea este parte integrată a unei înțelegeri experiențiale complete a lumii din jurul nostru. Culorile reprezintă mijlocul prin care artiștii creează capodopere. Pe lângă faptul că ne ajută să navigăm prin lume și ne oferă un sentiment de bucurie și uimire la stimulii vizuali, culoarea are și un efect profund și destul de remarcabil asupra psihologiei noastre. 

Cum percepem culoarea?

Procesul excat al modului în care percepem culoare nu este încă înțeles pe deplin. Ceea ce știm este că percepția noastră asupra culorii este cauzată de reflectarea luminii de la un obiect. În mod surprinzător, obiectele în sine nu au în mod inerent culoare. Culoarea unui obiect depinde de lungimile de undă ale luminii care este reflectată înapoi către noi.

Pe măsură ce lumin pătrunde în ochi, celulele fotoreceptoare produc un semnal electric care este trimis către creier. Creierul procesează, apoi, semnalul și îl interpretează ca fiind culoare. Intensitatea unei culori este determinată decât de multă lumină există. Creierul se ajustează la condițiile de lumină pentru a ne oferi o experiență de culoare consistentă într-o varietate de condiții de luminozitate.

Diferitele lungimi de undă sunt interpretate de creier în moduri diferite. Roși, de exemplu, este o lungime de undă. Verdele este alta. Când ambele lungimi de undă, roșie și verde, sunt semnalate simultan creierului vedem culoarea galben. Intensitatea luminii afectează cât de vie este perceprția noastră asupra culorilor. În condiții de luminozitate scăzută, obiectele verzi și albastre, pot părea mai străluzitoare decât obiectele roșii. Când un obiect absoarbe lumina, îl percepem ca având culoarea neagră.

Cum influențează culoarea psihologia noastră

Creierul nu doar interpretează culorile, ci le atașează reacții emoționale. Unele dintre aceste reacții sunt încățate, cum ar fi asocierea roșului cu pericolul sau căldura, deoarece este culoarea sângelui și a focului. De asemenea, albul și albastrul sunt adesea privite ca nuanțe reci.

Dar, de asemenea, acordăm semnificație simbolică culorilor. Când o persoană este supărată, aceasta „vede roșu”. Când cineva este trist, „se simte albastru”. Unele culori au un efect calmant asupra noastră, ca în cazul culorilor albastru și verde. Altele ne fac să ne simțim anxioși sau temători, ca roșul și negrul.

Normele culturale joacă, de asemenea, un rol în modul în care reacționăm la culoare. Negrul este culoarea doliului în zonele de de vest, dar pentru multe alte culturi culorile doliului pot fi auriu, alb sau violet.

Utilizarea culorii în artă

Prima noastră utilizare a culorilor în lucrările de artă poate fi urmărită de peste 40,000 de ani, când oamenii au amestecat pământ, cărbune, cretă și grăsime de animal pentru a crea pigmenți. De atunci, creare de pigmenți noi a adus o serie de revoluții în lumea artei. Aproape fiecare dezvoltare artistică majoră, de la Renaștere încolo, a fost marcată de crearea de noi pigmenți.

Roșul este, probabil, cea mai veche culoare creată de mâna omului și a fost utilizată  în picturile rupestre de către popoarele preistorice. În secolele XVI - XVII, pigmentul roșu a fost obținut dintr-o insectă rară coșenilă găsită numai în Mexic. Sursa atipică de pigment roșu a făcut ca aceasta să fie una dintre cele mai valoroase resurse din lume. Marii maeștri, precum Rembrandt, pictau straturi de pigment roșu de coșenilă peste un roșu ocru, brut, pentru a obține o nuanță mai intensă.

Albastrul este adesea asociat cu religia deoarece a fost derivat din lapis lazuli, o piatră prețioasă care, timp de secole la rând, a fost găsită doar în Afghanistan. Ingredientul extrem de scump a rămas standardul pentru crearea pigmentului albastru ultramarin până în secolul al XIX-lea. Faimosul Yves Klein și un producător de vopsea parizian au creat un albastru sintetic în anii 1950.

Unii pigmenți erau cu adevărat periculoși pentru artiști. O nuanță de verde cunoscută sub denumirea Scheele's Green a devenit populară în epoca victoriană, deși conținea niveluri letale de arsenic. Scheele’s Green a fost, în cele din urmă, înlocuit cu Paris Green și a fost folosit de Cezanne, Monet și Renoir. Din păcate, Paris Green era, de asemenea, toxic și este posibil ca aceasta să fi fost cauza orbirii lui Monet. Utilizarea culorii Paris Green a fost interzisă în anul 1960.

Lumea artei a reacționat întotdeauna cu rapiditate la pigmenții noi, deși nu toate culorile erau populare. Galbenul nu a fost niciodată o culoare folosită pe scală largă, cu excepția corpurilor de  de iluminat din creațiile lui Van Gogh și ale lui Turner. Și, cei doi, erau avid judecați de critici din acest motiv. O versiune independentă de mov, denumită Manganese Violet, i-a uimit atât de mult pe Impresioniști încât Monet a fost acuzat că are, ceea ce un critic a numit, „violettomania”.

Pigmenții noi provoacă încă controverse. Artistul Anish Kapoor a fost puternic criticat pe scală largă pentru menținerea drepturilor exclusive asupra celui mai negru pigment realizat vreodată, Vantablack. Un răspuns celebru a venit din partea lui Stuart Semple care a creat o nuanță cunoscută ca Pinkest Pink și a pus-o la dispoziția întregii lumi, cu excepția lui Anish Kapoor.  

Înțelegerea profundă pe care o au artiștii față de impactul culorii asupra psihologiei umane le permite să creeze opere de artă în mișcare. Pe măsură ce se dezvoltă noi pigmenți artiștii vor continua să găsească noi modalități de a valorifica puterea emoțională a culorilor.